Originar din Ungaria, convertit la Ortodoxie, părintele Rafail este un misionar şi un propovăduitor al Ortodoxiei într-o zonă a Transilvaniei unde locuiesc în mare parte credincioşi de altă etnie şi de alte confesiuni. Este preot pentru 80 de familii, aproximativ 150 de persoane. Sunt credincioşii români din Parohia Sovata 2 A fost distrusă de incendiu în 1815, dar optzeci de ani mai târziu, la sfârșitul secolului al XIX-lea, a fost reconstruită. În stânga scărilor se află o capelă cu numele Rugului Aprins, care până în 1848 era considerată dedicată Nașterii Sf. Ioan Botezatorul. Conferințele pastoral-misionare din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, desfășurate în perioada 31 octombrie - 10 noiembrie 2022, s-au încheiat astăzi, cu întâlnirea tuturor clericilor parohiilor din cuprinsul Protopopiatului Rădăuți. Tema celor patru întruniri clericale a fost dată de specificul anului 2022 în Patriarhia La 15 iulie 1866 Icoana a fost transferata in capela nou construita, tarnosita a doua zi de episcopul Antonie. Asa a fost dorinta familiei, ca Icoana sa se intoarca dupa ani de zile, in biserica. Data de 24 martie a fost stabilita oficial ca data de pomenire a Icoanei "Muntele netaiat", fiind trecuta in sinaxarele ruse. Icoana Sfânta Familie - icoane pictate pe lemn / aurie În fața acestei icoane, înfățișând pe Dreptul Iosif care apare alături de Maica Domnului si de Pruncul Iisus, se roagă pentru darul copiilor, în special a celor care nu pot concepe mult timp și suferă de boala infertilității. Dịch Vụ Hỗ Trợ Vay Tiền Nhanh 1s.

icoana sfanta familie ortodoxa